Lucrător Universal
Câte activități diferite poți face la locul de muncă? Cum e să alergi de la casă în depozit, de la numărat bani la cărat paleți și de la schimbat prețurile la raft la spălat pe jos în magazin? Cum o scoți la capăt între presiunile de la manager și insultele din partea clienților? Ce faci când deși tocmai ai primit o mărire de salariu, n-ai bani nici să plătești toate datoriile? Cum reacționezi când compania sabotează sindicatul? Cum îți poți proteja drepturile și negocia condiții de muncă mai bune? Lucrător universal povestește experiențele, istoriile personale și relațiile de muncă a patru lucrători și lucrătoare din „Mon Ami”, un supermarket fictiv din București. În România, peste 800 de mii de persoane sunt salariate în comerț, domeniul cu cel mai mare număr de lucrători din țară. Dintre acestea, 83 de mii lucrează în companii multinaționale. Realizat în parteneriat cu Federația Sindicatelor din Comerț și bazat pe cercetare extinsă (peste 30 de interviuri și șase ateliere cu lucrători și lideri de sindicat din cinci multinaționale din retail), spectacolul vorbește, într-un cadru ficțional, despre problemele, presiunile și provocările cu care se confruntă angajații și sindicatele din comerț în context local.
Echipa spectacolului – Cu: Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban; scenografia: Irina Gâdiuță; muzica și versurile: Maria Sgârcitu; coregrafia: Carmen Coțofană; identitatea vizuală: Cătălin Rulea; regia și scenariul: David Schwartz; documentare: Veronica Lazăr, Alice Monica Marinescu, Rodica Novac, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, David Schwartz, Andrei Șerban, Andra Tarara.
Parteneri – Federația Sindicatelor din Comerț, Friedrich Ebert Stiftung, Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa, Asociația Conect, Centrul de Teatru Educațional Replika
Echipa de filmare – Imagine: Dragoș Hanciu; operatori cameră: Paul Chirilă, Dragoş Hanciu, Jaro Minne, Alexandru Radu; sunet: Flora Pop; mixaj sunet: Mara Mărăcinescu; producție, regie, montaj și colorizare: Alexandru Radu.
Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.